Legendarul concert susținut de trupa Queen pe 27 iulie 1986 la Budapesta va fi restaurat în 4K și lansat în cinematografele din lumea întreagă pe 7 octombrie.
Filmul “Queen-Budapest” va avea premiera pe 15 septembrie, iar după lansarea în cinematografe și IMAX din 7 octombrie, acesta va fi disponibil și pe suport fizic, începând cu 30 octombrie.
Show-ul de la Budapesta a fost un moment important pentru Queen, fiind unul dintre puținele concerte ale unei trupe occidentale, organizate într-o țară aflată sub influența URSS. Concertul a făcut parte din „Magic Tour”, turneul de promovare a albumului „A Kind of Magic”, și se numără printre ultimele reprezentații ale trupei înainte de moartea lui Freddie Mercury, în 1991.
Materialul nu surprinde nu doar spectacolul, dar și atmosfera din jurul evenimentului: sosirea trupei la Budapesta, întâlnirea cu fanii și pregătirile dinaintea concertului.
Originalul a fost lansat pe casetă VHS în 1986, urmat de „Hungarian Rhapsody: Queen Live in Budapest” – versiunea restaurată, lansată în 2012 pe DVD și Blu-ray, și „Queen Budapest” – noua versiune restaurată în 4K, anunțată pentru aniversarea a 40 de ani de la concert, pe 7 octombrie 2026.


