Economia este o știință ce nu lasă loc de interpretare, ce are la bază funcția de producție, distribuție și consum, având ca scop final luarea deciziilor în funcție de resursele alocate, pentru a satisface dorințele și nevoile indivizilor.
Cu toate acestea, oamenii trebuie să aibă o anumită educație financiară, astfel încât decizia de cumpărare să fie bazată pe nevoie, nu dictată de dorințe. Doar astfel se poate obține un stil de viață sănătos din punct de vedere financiar.
Definirea acestor concepte nu este importantă doar pentru indivizii adulți, cât mai ales pentru copii, astfel încât incapacitatea de a satisface nevoile să nu aibă efecte negative asupra persoanei în cauză.
Care este diferența dintre dorințe și nevoi?
Multe persoane pun semnul egal între nevoi și dorințe, însă în economie acestea se află în antiteză. Nevoia trebuie privită ca ceva important, fără de care persoana în cauză nu poate supraviețui. De cealaltă parte, atunci când o nevoie nu este satisfăcută aceasta poate duce la apariția bolilor și la incapacitatea de a funcționa corect din cauza stresului.
Nevoile sunt grupate în două categorii de bază – nevoi obiective și subiective. Nevoile subiective sunt compuse din apa, hrana și adăpostul; cele subiective sunt reprezentate de cele care ne asigură sănătatea și ne satisfac din punct de vedere mental.
De cealaltă parte, dorințele sunt lucruri pe care persoana în cauză și le dorește în prezent sau viitor. Conform specialiștilor de la Best Credit IFN, este normal ca orice persoană să aibă o listă de dorințe, fiecare cu un anumit nivel de importanță. Evident, ele se pot schimba de-a lungul timpului, fiind în contrast cu nevoile, care rămân aceleași toată viața.