Trei persoane au fost rănite, luni dimineața, în urma unei explozii produse într-un bloc de locuințe de pe strada Rarău din cartierul sucevean Burdujeni.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, a declarat că pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Au fost evacuate și s-au autoevacuat locatarii din două scări de bloc.
Au fost înregistate trei victime cu diferite traumatisme care au fost preluate de echipajele medicale și paramedicale.
Alin Găleată a precizat că în urma exploziei au fost înregistrate distrugeri și pagube materiale foarte mari.
La fața locului s-a deplasat și prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, pentru a evalua situația.