Anul 2023 a fost fără îndoială unul negru pe șoselele din județul Suceava. Nu numai că Suceava a revenit pe locul I în topul mortalității în accidentele din România, dar se constată și că este la mare distanță de următoarele județe.
O altă mare problemă este că în România, la general, numărul de morți în accidente a scăzut în 2023 față de 2022, cu aproximativ o sută de victime, în timp ce în județul Suceava mortalitatea a crescut semnificativ.
În cifre, fără să insistăm mult și obositor, în anul 2023 în județul Suceava au avut loc 137 accidente grave (cu 12 mai puține decât în anul 2022), soldate cu 81 de persoane decedate, față de 62 de morți în anul precedent.
Un plus de 19 persoane decedate, așadar, asta deși numărul de accidente grave a fost ușor mai scăzut. Această situație se explică prin faptul că am avut în județ anul trecut mai multe accidente deosebit de grave, soldate cu câte 2, 3 sau chiar 4 morți (un adevărat carnagiu a fost accidentul din august 2023, de la Dorna Candrenilor, în care au murit patru tineri, membri ai Ansamblului ”Florile Bucovinei” Rădăuți).