Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava a anunțat că a început înscrierile pentru demararea primelor cursuri din acest an de formare profesională a șomerilor care își doresc să-și găsească un loc de muncă.
În luna ianuarie 2024 s-au început înscrierile pentru o grupă (14 cursanți) în meseria de bucătar (curs organizat la Rădăuți), o grupă cu 28 cursanți, în Competențe de comunicare în limba română (în satul Mironu), o grupă cu 14 cursanți în meseria de tâmplar (organizată în comuna Mălini) și trei grupe (42 cursanți) în meseria de agent de securitate – la Suceava și Câmpulung Moldovenesc.
Studiile minime necesare pentru accesul la cursurile de tâmplar și de agent de securitate sunt cele general obligatorii (8 sau 10 clase, în funcție de anul absolvirii), iar la cursul de Comunicare în limba română se pot înscrie și persoane cu studii primare incomplete.
Accesul la cursuri este facilitat prin decontarea transportului pe mijloacele de transport în comun, de la domiciliul cursantului la locația stabilită a cursului, precum și prin posibilitatea de a accesa un curs cât mai aproape de rezidența șomerilor înregistrați.
Au prioritate la cursuri sucevenii înregistrați în baza de date a agenției ca persoane în căutarea unui loc de muncă.
AJOFM Suceava informează că o altă oportunitate de a obține o diplomă de calificare, dar și un loc de muncă este ucenicia la locul de muncă prin subvenționarea, din Bugetul Asigurărilor de Șomaj sau prin fonduri europene, a cheltuielilor cu formarea profesională a ucenicului, angajat din rândul șomerilor înregistrați în evidența AJOFM Suceava.
”Informăm angajatorii interesați în recrutare de personal că se pot înregistra pentru a obține finanțarea unui program de ucenicie la locul de muncă printr-o cerere trimisă prin e-mail la adresa suceava@anofm.gov.ro, cu precizarea numărului de persoane și a meseriei de care are nevoie firma sa”, a transmis AJOFM Suceava.