În noaptea de vineri spre sâmbătă, prin conlucrare eficientă, echipajele de ordine publică și de poliție rutieră din Rădăuți, împreună cu polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Marginea au reușit oprirea, în condiții de siguramă, a unui autoturism cu utilizarea dispozitivului de oprire forțată tip Spike.
Vineri seara, în jurul orei 22:30 polițiștii unui echipaj de ordine publică aflat serviciul de patrulare pe bulevardul central din municipiul Rădăuți au observat un autoturism, iar la volan se afla un individ despre care aveau date că are dreptul de a conduce vehicule suspendat.
Polițiștii au efectuat imediat semnalul regulamentar de oprire cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei, însă șoferul nu s-a conformat și a sporit viteza de deplasare încercând sa beneficieze de autoturismului AUDI pe care-l conducea.
În aceste condiții echipajul de poliție a intrat în urmărirea autoturismului, concomitent, prin stațiile de lucru fiind alertate celelate echipaje din zona, fiind transmise semnalmentele autoturismului urmărit și toate aspectele de interes operativ în dinamică, cu indicarea locațiilor de deplasare.
Pe parcursul urmăririi au fost parcurse mai multe segmente de drum din zona urbană Rădăuți beneficiare de iluminat stradal, astfel încât polițiștii au reușit distingerea în habitaclul vehiculului urmărit a mai multor siluete de tineri, aspect ce a impus o analiză obiectivă a posibilității utilizării armamentului sau unui stil agresiv de abordare prin evaluarea posibilelor urmări.
În momentul în care autoturismul urmărit s-a apropiat de centura ocolitoare de la ieșirea din municipiul Rădăuți, au fost transmise prin stație toate datele necesare, în timp util, unui echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea care a desfășurat pe partea carosabilă dispozitivul de oprire forțată din dotare.
Astfel, s-a reușit perforarea tuturor celor 4 anvelope ale vehiculului urmărit, fără incidente, acesta reușind să își continue deplasarea doar câteva sute de metri, fiind ulterior blocat de echipajul aflat în urmărire.
De la volanul mașinii a ieșit șoferul care a încercat să fugă, fiind însă identificat ulterior de polițiști în persoana unui tanăr de 22 de ani din comuna Dornești..
De asemenea, în interiorul mașinii au fost identificați alți 3 tineri cu vârste cuprinse între 18 și 20 ani.
Niciuna dintre persoanele implicate nu a suferit leziuni sau vătămări.
Șoferul de 21 de ani a fost testat cu aparatele drugtest și etilotest, rezultatele fiind negative.
După verificarea în bazele de date s-a constatat faptul că șoferul deține permis însă are dreptul de conducere suspendat în perioada 17.03.-14.06.2024 ca urmare a săvârșirii unor abateri la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (cu permisul suspendat) urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
”Deși mesajul de fermitate în aplicarea legii este unul cât se poate de clar și obiectiv, în continuare șoferi iresponsabili încalcă legea și pun în pericol viața proprie, dar și a altor persoane prin gesturi ce nu respectă măcar o proporționalitate logică între gravitatea abaterii rutiere, urmările în plan juridic și potențialele consecințe tragice.
Neoprirea la semnalul regulamentar al polițistului rutier nu este doar o contravenție și un act de sfidare a legii și autorității, ci poate atrage consecințe din cele mai grave pentru șoferul care încalcă legea, pasagerii din vehiculul acestuia, alți participanți la trafic (șoferi sau pietoni) și chiar pentru polițiștii care vor desfășura activități de interceptare și oprire.
Urmărirea vehiculului care nu oprește la semnalul polițistului generează riscuri suplimentare pe fondul dezvoltării unor viteze superioare de deplasare, presiune psihică suplimentară în condiții asociate de multe ori și consumului de alcool sau substențe interzise de către șoferi”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Suceava.
Polițiștii reinterează un apel către toți participanții la trafic, în special către cei predispuși la încălcarea legislației: Respectați legea! Nu vă puneți în pericol sănătatea, viața și libertatea!