În 2024, România rămâne campioana scumpirilor în Uniunea Europeană. Conform previziunilor Comisiei Europene, țara noastră va încheia anul cu cea mai mare rată a inflației, ceea ce înseamnă că la noi prețurile cresc mai repede decât în orice alt stat UE.
Chiar dacă avem o creștere economică peste media europeană, aceasta este afectată de inflația estimată să ajungă la 5,5% până la finalul lui 2024.
Deși inflația a încetinit ușor în 2024, aceasta rămâne peste 5%, arată previziunile Comisiei Europene. Asta înseamnă că produsele și serviciile continuă să se scumpească. Principalul motiv este creșterea veniturilor pentru anumite categorii de angajați și pentru pensionari, menținând cererea pentru bunuri și servicii la un nivel ridicat. În schimb, în Uniunea Europeană consumul a scăzut, iar familiile au economisit mai mult.
Astfel, România are cea mai mare inflație estimată pentru 2024, de 5,5%, dublu față de media Uniunii Europene. În 2025, Comisia estimează o scădere a inflației la 3,9%, însă țara va rămâne printre fruntașii blocului comunitar.
În acest an, economia României va crește la mai puțin de jumătate față de estimările din primăvară, ajungând la 1,4% din PIB. Totuși, țara noastră rămâne peste media Uniunii Europene, care înregistrează o creștere de doar 0,9%. Investițiile au crescut cu 5,4% față de 2023, în timp ce în Uniunea Europeană acestea au scăzut cu 1,4%.