
Un bărbat aflat în stare de recidivă a fost reținut și ulterior pus sub control judiciar, după ce a agresat fizic un minor de 14 ani, în seara zilei de 10 aprilie, în Rădăuți. Incidentul a avut loc în jurul orei 21.30, iar agresorul, aflat sub influența alcoolului, i-a aplicat victimei o lovitură cu un briceag în zona coapsei stângi.
Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, inculpatul G.I.N. a fost reținut preventiv pentru 24 de ore, începând cu data de 11 aprilie. A doua zi, pe 12 aprilie, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia, sub acuzația de „lovire sau alte violențe”.
În urma agresiunii, adolescentul a suferit o plagă tăiată care necesită între 7 și 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform concluziilor medico-legale preliminare.
Având în vedere circumstanțele faptei și modalitatea de comitere, procurorul a decis plasarea inculpatului sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările în cauză continuă pentru stabilirea tuturor detaliilor și a răspunderii penale.
Reprezentanții Parchetului reamintesc că, pe tot parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.