O fată de 16 ani din comuna Bogdănești, județul Bacău și-a dat foc în grădina casei, fiind găsită parțial carbonizată de către membrii familiei. Fata a fost găsită luni, în jurul orei 06.30.
Minora, în vârstă de 16 ani, din comuna Bogdănești, a fost găsită de membrii familiei parțial carbonizată, în grădina locuinței, a transmis Inpectoratul de Poliție Bacău. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru autospie. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal, pentru ucidere din culpă.
Potrivit unor surse, adolescenta era cunoscută ca fiind introvertită. În dimineața tragediei, a fumat un pachet de țigări, apoi a băut spirt, și-a turnat benzină pe corp și și-a dat foc. (O.S.)