Duminică, în jurul orelor 13:40, polițiștii din Rădăuți s-au deplasat pe str. Gării, la o locuință de unde o femeie a anunțat la 112 că soțul face scandal. I. Ana le-a spus polițiștilor că, în jurul orelor 13:00, a avut o discuție în contradictoriu cu soțul ei, I. Florin, discuție care a degenerat, iar acesta a început să o lovească cu palmele.
La fața locului se afla și bărbatul, care a declarat că are neînțelegeri cu soția sa, fiind deranjat de faptul că aceasta cheltuie bani la jocurile de noroc. Femeia a depus o plângere scrisă împotriva soțului cu privire la cele sesizate. Polițiștii au întocmit un formular de evaluare al riscului, reieșind că există risc iminent asupra victimei, motiv pentru care au emis un Ordin de protecție pe o perioadă de 5 zile împotriva bărbatului, care a părăsit domiciliul.