Ucrainenii au respins marți dimineața un atac masiv al rușilor, inclusiv șase rachete hipersonice, datorită sistemului său de apărare aeriană recent îmbunătățit, scrie Politico. Locuitorii capitalei Kiev nu au putut dormi peste noapte, unii adăpostindu-se în buncăre, în timp ce resturi ale rachetelor doborâte de sistemul antiaerian cădeau peste oraș. A fost cel mai puternic atac al rușilor care a avut loc pe cerul capitalei în ultimele săptămâni. În total, forțele de apărare aeriană ale Ucrainei au raportat că au doborât toate cele 18 rachete rusești și nouă drone. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că rachetele hipersonice Kinjal sunt de 10 ori mai rapide decât viteza sunetului, ceea ce le face aproape imposibil de doborât. Însă, cu ajutorul sistemelor americane Patriot, Ucraina a reușit să intercepteze cu succes rachetele Kinjal. Cel mai recent atac rusesc a avut loc când președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se întorcea dintr-un tur al Europei de Vest în care a cerut aliaților o apărare aeriană mai avansată și avioane de luptă pentru Ucraina.
Forțele ucrainene de apărare aeriană au anunțat marți că: „În această noapte, Rusia a atacat Ucraina din sud, nord și est. Din șase avioane MiG-31K, au fost lansate șase rachete hipersonice X-47M2 „Kinjal”, 9 rachete de croazieră „Kalіbr” — de pe navele din largul Mării Negre și trei rachete terestre (S-400, „Iskander-M”). Toate au fost doborâte.” Toate cele șase rachete hipersonice Kinjal se îndreptau spre Kiev, a adăugat purtătorul de cuvânt al forțelor de apărare aeriană, Iuri Ignat. „Acesta este un rezultat remarcabil. După cum vedeți, Kievul rămâne ținta principală. De aceea este bine protejat de niște mijloace serioase de apărare aeriană”, a spus Ignat. Ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, a spus că este „încă un succes incredibil pentru Forțele Aeriene Ucrainene! Teroriștii ruși nu au nicio șansă să prevaleze asupra Ucrainei.” Chiar dacă toate rachetele și dronele rusești au fost doborâte, resturile care au căzut au cauzat totuși daune și distrugeri. Primarul Kievului a raportat explozii și incendii minore în mai multe districte din Kiev. Trei persoane au fost rănite și mai multe mașini au fost arse. În districtul Shevchenkivsky din Kiev, resturi de rachete au căzut în grădina zoologică din Kiev.