Este cod roșu de vreme rea în mai multe zone din România. Mai multe drumuri județene au fost închise, iar un autocar cu 40 de persoane s-a răsturnat în Ialomița.
O persoană a fost rănită uşor, duminică dimineaţă, după ce un autocar în care se aflau 40 de persoane s-a răsturnat în zona localităţii Iazu, informează ISU Ialomiţa.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului Ialomiţa, Planul Roşu de intervenţie a fost activat între orele 5,48 – 6,40, precizează sursa citată.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă şase echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal şi victime multiple, un microbuz şi o ambulanţă SMURD. În sprijinul salvatorilor au intervenit şi două echipaje SAJ tip B şi un echipaj tip C şi o autospecială de transport personal şi victime multiple de la ISU B-IF.
Zonele afectate de codul roșu
ANM a emis cod roșu de vremea rea. Iată zonele vizate de atenționare:
– Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților: Constanța, Năvodari, Ovidiu,Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albești, Pecineaga,Istria, Săcele, Costinești, Mangalia;
– Județul Tulcea: Delta Dunării, respectiv zona localităților: Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Ceamurlia deJos, Nufăru, Beștepe, Crișan, C.A. Rosetti, Maliuc,Pardina; – Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților: Jurilovca, Sulina, C.A. Rosetti, Sfântu Gheorghe;
– Județul Brăila: Ianca, Însurăței, Șuțești, Ulmu,Movila Miresii, Dudești, Măxineni, Victoria, Traian,Cireșu, Mircea Vodă, Bărăganul, Zăvoaia, Galbenu,Jirlău, Salcia Tudor, Ciocile, Bordei Verde, Roșiori, Surdila-Găiseanca, Vișani, Gradiștea, Râmnicelu,Gemenele, Surdila-Greci, Scorțaru Nou, Racoviță,Făurei.
– Județul Ialomiţa: Slobozia, Țăndărei, Amara,Grivița, Scânteia, Munteni-Buzău, Căzănești, Săveni,Ciochina, Reviga, Perieți, Mihail Kogălniceanu,Traian, Miloșești, Gheorghe Doja, Ograda, Gheorghe Lazăr, Cocora, Ciulnița, Sudiți, Andrășești, Bucu,Movila, Balaciu, Platonești, Cosâmbești, Valea Ciorii,Mărculești, Albești, Colelia, Sărățeni, Buești;
– Județul Buzău: Pogoanele, Săgeata, Padina,Rușețu, Balta Albă, Luciu, C.a. Rosetti, Scutelnici,Cilibia, Vâlcelele, Largu, Robeasca; – Județul Călăraşi: Dragalina, Dor Mărunt, Perișoru,Ștefan cel Mare, Dragoș Vodă.