Managerul Spitalului Municipal Rădăuți, medicul anestezist Flaviu Sima, a dispărut fără urmă și nimeni nu știe exact unde se află. Începând de miercuri, acesta nu s-a mai prezentat la serviciu și ar fi trimis o cerere de concediu medical pentru perioada 27-31 decembrie pentru o serie de probleme ortopedice. Prin spital circulă însă o cu totul altă variantă, aceea că Flaviu Sima ar fi plecat cu o femeie, alta decât soția.
Problema este că și directorul medical este în concediu, plecat din țară, iar în aceste condiții nimeni nu mai semnează nici un document, nici măcar în ceea ce privește achizițiile urgente. În cursul zilei de vineri l-am sunat pe managerul spitalului din Rădăuți, dar acesta nu a răspuns. I-am transmis și un mesaj pentru a clarifica situația, dar nici în acest caz nu am primit vreun răspuns.
Flaviu Sima se află la conducerea Spitalului Municipal Rădăuți din iunie 2022, iar în ședința de Consiliu Local din ziua de 21 decembrie i-a fost prelungit interimatul. Este o situația deloc plăcută pentru spitalul din Rădăuți, pentru pacienți în primul rând, dar și pentru personalul medical care se confruntă cu tot felul de lipsuri care nu pot fi acoperite prin imposibilitatea de a efectua achiziții.
Bogdan Loghin, primarul municipiului Rădăuți, a declarat că s-au găsit soluții de înlocuire a managerului și directorului medical în ceea ce privește dreptul de semnătură și că activitatea spitalului nu este periclitată.