De pe 31 martie, România intră în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Acest lucru înseamnă că atunci când călătorim spre țări membre Schengen nu vom mai prezenta, pe aeroport, pașaportul sau buletinul la control. Trebuie doar să validăm biletul de avion și să trecem prin filtrele de securitate
Şeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Cornel Laurian Stoica, a declarat, duminică, că începând din 31 martie cetățenii români care călătoresc în statele din spațiul Schengen nu vor mai efectua controlul de frontieră pe aeroporturi, însă polițiștii de frontieră vor rămâne în incinta aeroporturilor și vor face verificări inopinate în cazurile de suspiciune privind posibile fapte ilegale.
“Pe 17 aeroporturi, începând cu data de 31 martie, vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetățenii statelor Schengen. De la această dată controalele la frontierele aeriene și maritime se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră. Începând cu 31 martie anul curent, cetățenii care călătoresc în statele din Spațiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Concret, nu se vor mai opri la filtrele de control ale Poliției de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceștia urmând să meargă direct către porțile de îmbarcare. Subliniez faptul că în sarcina pasagerilor nu va fi nicio obligație suplimentară”, a afirmat inspectorul general Cornel Laurian Stoica, citat de Agerpres.
El a subliniat că polițiștii de frontieră se vor afla în continuare în aeroporturi și vor face verificări privind persoanele în legătură cu care au unele suspiciuni.
“Însă, polițiștii de frontieră vor fi în continuare prezenți în incinta aeroporturilor și vor efectua acțiuni polițienești aleatorii și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Acțiunile polițienești se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile. Într-un astfel de caz, polițistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei și verificări în bazele de date operative. Polițiștii vor avea în dotare dispozitive mobile de control cu care vor efectua aceste verificări. În situația în care suspiciunile nu se confirmă, persoana își poate continua călătoria. Dacă acestea se confirmă, persoanei i se va întrerupe călătoria și se vor aplica măsuri legale. Persoanele urmărite general sau internațional vor fi reținute și predate autorităților competente, iar celor care se constată că au comis infracțiuni – dețin substanțe interzise, documente false sau falsificate, sunt migranți ilegali – li se vor întocmi actele premergătoare cercetării penale”, a menționat șeful IGPF.
De asemenea, acesta a precizat că în cazul minorilor, deși și aceștia nu vor mai efectua controlul de frontieră, însă însoțitorii acestora vor trebui să prezinte aceleași documente ca și până în prezent. Astfel, pentru a verifica dacă cetățenii români minori și însoțitorii acestora sunt în posesia documentelor necesare, polițiștii de frontieră pot face verificări aleatorii în incinta aeroportului.
“În ceea ce privește cetățenii români minori, ca și în cazul adulților, aceștia nu vor mai efectua controlul de frontieră și vor merge, de asemenea, direct către poarta de îmbarcare. Aceștia nu vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spațiul Schengen cu aceleași documente ca și până în prezent (…) Dacă se constată că aceștia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieșirea din țară. Însoțitorii minorilor, alții decât părinții sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligați să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către polițistul de frontieră. Însă, dacă polițistul de frontieră constată că însoțitorul minorului a săvârșit anumite infracțiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieșirea din țară cu minorul. Este vorba despre următoarele infracțiuni: omor; infracțiuni contra libertății și integrității sexuale; infracțiuni privitoare la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de țesuturi sau organe umane; infracțiuni de terorism”, a evidențiat șeful Poliției de Frontieră.
Şeful IGPF a reamintit ce documente sunt necesare pentru a le avea la ei însoțitorii, la ieșirea din țară cu minori. Dacă minorul călătorește însoțit doar de un părinte sau de o terță persoană sunt necesare: document de călătorie valabil; acordul celuilalt părinte dacă călătorește însoțit doar de unul dintre părinți; acordul ambilor părinți când călătorește însoțit de altă persoană decât părintele; doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reședință și face dovada în acest sens; doar acordul unuia dintre părinți când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical și face dovada scopului declarat al călătoriei. Dacă minorul are peste 16 ani și călătorește neînsoțit va avea nevoie de: document de călătorie valabil; acord din partea ambilor părinți; doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reședinței în țara în care călătorește.
Pe de altă parte, pentru deplasările către state non-Schengen, atât pentru adulți, cât și pentru minorii români, condițiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliției de Frontieră.
În final, inspectorul general Cornel Laurian Stoica a subliniat că Poliția de Frontieră Română este pregătită pentru integrarea în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă începând cu data de 31 martie.
Începând cu 31 martie, România și Bulgaria vor face parte din spațiul Schengen cu frontierele aeriene, respectiv maritime.