Conform noii legi privind interzicerea activităților comerciale privind jocurile de noroc, adoptată marți de plenul Camerei Deputaților, județul Suceava va mai avea săli de păcănele în Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți, Vicovu de Sus și în municipiul Suceava. Legea prevede că sălile de jocuri de noroc din localitățile care au sub 15.000 de locuitori vor fi închise.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind jocurile de noroc cu 243 de voturi “pentru”, patru abţineri, iar doi deputaţi nu au votat.
Legea prevede că sălile de jocuri de noroc din localitățile care au sub 15.000 de locuitori vor fi închise. „Industria jocurilor de noroc, industria păcănelelor, va suferi prima mare înfrângere în Parlamentul României”, spune Alfred Simonis, relatează Mediafax.
Potrivit acestui proiect, spaţiul comercial în care operatorul exploatează jocuri de noroc, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slotmachine, trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numărului de locuitori se face prin adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propus.
Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Industria păcănelelor va fi afectată în toate județele din România, iar sute de săli de jocuri vor fi nevoite să-și înceteze activitatea.
Aplicare legii va presupune ca în afară de municipiul Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți și Vicovu de Sus aceste săli de jocuri să nu mai existe. Chiar și din Gura Humorului și Vatra Dornei păcănelele ar trebui să dispară, pentru că aceste localități au, conform ultimului recensământ, din 2021, sub 15.000 de locuitori. Conform acestuia, populația municipiului Vatra Dornei este de 12.578 de locuitori, iar populația orașului Gura Humorului este de 13.278 de locuitori.