
Zeci de astfel de aparate – unele chiar centenare – vă așteaptă să le vedeți și să le auziți funcționând la Muzeul Siret.
Dacă ajungeți la Siret, e musai să intrați în Muzeul de Istorie, acolo unde e și Memorialul Holocaustului Evreilor din Bucovina. Când pășiți în muzeul care astă-primăvară a fost inaugurat în casă nouă, e ca și cum ați trece printr-un perete invizibil în altă lume: e vorba de istoria locului, dar prezentată în stil modern.
Într-o sală chiar la intrare am fost pus la încercare de exponate despre care lumea vorbește la trecut, despre care știm că nu se mai fac de mult, dar la care, atunci când le vedem cum arată, am vrea să ne uităm după etichetă și preț. Găsim scris numele fiecărui aparat, care arată de parcă tocmai ar fi fost scos din cutie, anul fabricației și țara de unde vine. Provocarea este ca vizitatorul să accepte că aparatele de radio, patefoanele și toate celelalte mașinării cu scală și butoane sunt vechi, unele din vremea bunicilor noștri, deși ele strălucesc și înclini să crezi că sunt replici. Nu sunt.






Cel care le-a adunat, le-a înnoit și le-a redat viață – pentru că toate funcționează – este un restaurator mai mult decât pasionat, chiar de aici, din Siret. Florin Gușul Procopie, cel care a strâns o mică parte din istoria radiourilor, e acel doctor din mâinile căruia toți pacienții ies vindecați. În cazul de față, și întineriți, pentru că de cele mai multe ori patina vremii mai rămâne doar în designul fiecărui aparat – care, așa cum spuneam, arată ca nou.



Pe Florin Gușul nu l-am găsit în weekend lângă exponatele lui, dar absența a fost una cât se poate de motivată: plecase la celebrul târg de toamnă de la Negreni după alte astfel de frânturi de istorie, pe care să le șlefuiască, să le facă să vorbească prin difuzoarele lor și să ne încânte privirea. Pentru că, și asta ne-a spus-o și muzeograful, Florin Gușul nu vrea să țină toate aceste minunății doar pentru el, ci să le prezinte pe toate într-o expoziție care să fie permanentă. Fiindcă povestea radiourilor nu s-a încheiat la oprirea liniilor de producție din fabricile din toată lumea, ci continuă prin pasiunea unor oameni ca Florin care se încăpățânează să facă aparatele cu lămpi să ne (în)cânte, să ne lumineze cu scalele lor aprinse și parcă să ne și privească de peste ani cu acei ochi magici cu care „se prind” de post.

Expoziția „Pe unde retro” găzduită de Muzeul de Istorie Siret este deschisă până sâmbătă, 26 octombrie. Mergeți să o vedeți și, de ce nu?, să o și ascultați.