Încep să apară detalii din cazul șefei Secției de Ocologie de la SJU Suceava, medicul Anca Ababneh Dumitrovici, care a fost reținută aseară după ce i s-a organizat un flagrant.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a anunțat că pe data de 19 ianuarie 2023, echipe coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, constituite din lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, au constatat săvârșirea infracțiunilor flagrante de luare de mită și de dare de mită în cadrul secției de oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și au efectuat percheziţii în incinta acestei secții, precum și la domiciliul doctoriței Anca Ababneh Dumitrovici.
Tot ieri, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reținerea pentru 24 de ore a unei suspecte, față de care astăzi s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Ea este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată – 64 de acte materiale.
Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.
Potrivit probatoriul administrat până în acest moment au relevat că inculpata, “în calitate de medic specialist oncolog la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în perioada aprilie 2022-19.01.2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins și a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit”.
Medicul este acuzat că a săvârșit 64 de acte materiale ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, din care 62 de acte de materiale au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv în 7 zile lucrătoare consecutive din luna decembrie 2022.
“În cursul zilei de astăzi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a înaintat Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorul Mariana Crina Grețcan.