‘De acord cu alimentele cultivate în laborator, atâta timp cât respectă standardele noastre nutriţionale”, astfel poate fi rezumat discursul lui Stefan De Keersmaecker, purtătorul de cuvânt al Comisiei UE, care a vorbit miercuri, cu ocazia celei de-a 9-a Conferinţe Economice a Fermierilor CIA-Italiani, la Palatul Congreselor din Roma.
Practic, De Keersmaecker a lăsat să se înţeleagă că, în lunile următoare, cererea de comercializare a altor ”alimente noi” – adică cele inventate în laborator pe bază de insecte, sau pur şi simplu consumate în mod tradiţional în afara Europei – ar putea ajunge în curând pe mesele Bruxellesului. Prin urmare, cu condiţia să îndeplinească anumite condiţii (etichetare corectă şi siguranţă alimentară), Uniunea Europeană spune da făinii din greieri, ciupercilor tratate cu raze ultraviolete şi ”cărnii în eprubetă”, un produs alimentar derivat din fuziunea celulor stem animale din interiorul unui bioreactor, care nu este încă prezent pe lista noilor alimente autorizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) şi care a reaprins controversa lucrătorilor din sectorul agricol.
”Carnea sintetică este opusul ideii noastre de hrană, bazată pe punerea în valoare a producţiilor agricole şi zootehnice, simbol de înaltă calitate şi de identificare a teritoriilor şi tradiţiilor naţionale – a spus preşedintele CIA-Agricoltori. Cristiano Fini – În momentul de faţă există riscul concret ca agricultura să fie redusă, cu consecinţe evidente asupra zonelor interne prin abandonarea progresivă a teritoriilor”.
În sprijinul temerilor semnalate de fermieri – relatează IlSole24Ore – CIA a raportat datele studiului Nomisma elaborat cu ocazia conferinţei şi care arată că laboratoarele şi start-up-urile de carne cultivată în laborator au crescut de la 13, la 117, din 2016 până în 2022 şi că până în 2030, producţia globală de alimente artificiale va ajunge la 2,1 milioane de tone.
Este în pericol agricultura clasică?
Deja în data de 22 decembrie 2022, Coldiretti (Confederaţia Naţională a Fermierilor), anunţase o mobilizare de 350 de mii de semnături împotriva comercializării cărnii sintetice. Printre semnatari – anunţă comunicatul de presă – se numără premierul Giorgia Meloni şi ministrul agriculturii, Francesco Lollobrigida.
”Minciunile despre mâncarea în eprubetă confirmă că există o strategie precisă a multinaţionalelor care urmăresc să modifice stilurile alimentare naturale bazate pe calitate şi tradiţie cu operaţiuni de marketing iscusite – a spus preşedintele Coldiretti Ettore Prandini – suntem gata să luptăm împotriva ‘alimentelor Frankenstein’, care pun în pericol democraţia economică”.
Experţii asigură: ”Carnea în eprubetă este mai sigură”
”Procesul de producţie a cărnii de cultură este foarte controlat. Acestea sunt substanţe care, chiar şi atunci când sunt produse artificial, reproduc moleculele prezente în mod natural în organism. Consider că, carnea de cultură poate fi mai sigură decât cea din fermele intensive pentru că ar reduce riscul proliferării agenţilor patogeni dar şi utilizarea antibioticelor şi steroizilor”, afirmă Luciano Conti, profesor de biologie aplicată la Universitatea din Trento.
Cu toate acestea, expertul a reamintit că procesul de producere a cărnii cultivate în laborator nu este în prezent fezabil pentru producţia la scară industrială, atât din cauza vremurilor, cât şi a costurilor încă foarte mari.
Prin urmare, deocamdată, apariţia cărnii sintetice pe rafturile supermarketurilor europene (şi italiene), este o posibilitate încă destul de îndepărtată în timp, nu o iminenţă a anului 2023. În prezent, există doar două locuri în lume unde carnea de laborator poate fi consumată la restaurant: Israel şi Singapore, relateză Rador, care citează Il Messagero.