Deputatul PNL de diaspora, Valentin-Ilie FĂGĂRĂŞIAN, a depus o interpelare adresată ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, Gabriela FIREA, cu tema: ”Măsuri pentru sprijinirea tinerelor familii / familii cu unul sau mai mulți copii”.
Deputatul Făgărășian afirmă în interpelare că politicile pentru încurajarea tinerelor familii sunt slabe și aproape inexistente și nu încurajează întoarcerea românilor cu copii mici în țară. ”Având în vedere declinul demografic deosebit de puternic din ultimii ani, există dorința expresă a multor români stabiliți temporar în străinătate de a se întoarce în țara natală dacă vor exista măsuri reale și eficiente de sprijin pentru familiile tinere cu copii”, spune acesta.
Numărul de copii români născuți în afara țării l-a depășit pe cel al nou-născuților din țară
Iată interpelarea integrală:
Stimată doamnă ministru,
Potrivit celor mai recente evaluări, peste 4,5 milioane de cetățeni români trăiesc, muncesc și își întemeiază familii în afara frontierelor țării, în special în state ale Uniunii Europene. Statistici, neconfirmate oficial, au relevat și ipoteaza potrivit căreia numărul de copii români născuți în afara frontierelor țării l-a depășit pe cel al nou-născuților din țară.
Din păcate, politicile naționale pro-nataliste se limitează la tichete valorice pentru nașteri și la o alocație de stat modică, insuficientă pentru a sprijini tinerele familii să aibă mai mult de un copil.
În alte state există sprijin financiar
În schimb, în statele europene unde se află cele mai mari comunități de români (Italia, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii, Franța, Germania), statul sprijină financiar, în mod consistent, familiile cu doi sau mai mulți copii, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau chiar până la finalizarea studiilor de licență.
Având în vedere declinul demografic deosebit de puternic din ultimii ani, precum și dorința expresă a multor români stabiliți temporar în străinătate de a se întoarce în țara natală dacă vor exista măsuri reale și eficiente de sprijin pentru familiile tinere cu copii, vă solicit, doamnă ministru, următoarele informații:
- Care este motivul pentru care deducerea personală suplimentară a fost stabilită prin O.G. nr.16/2022 la nivelul de 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, aceasta echivalând cu 10 lei (2 euro) suplimentar la salariul net?
- Vă rog să precizați dacă aveți în vedere o accelerare a majorării alocațiilor de stat pentru copii, în condițiile în care puterea de cumpărare s-a depreciat puternic în anul 2022?
- Vă rog să detaliați ce măsuri aveți în vedere să implementați pentru sprijinirea familiilor tinere de angajați în vederea stimulării acestora de a avea cel puțin doi copii, pe care să-i crească în România?