Guvernul Italiei susține un proiect legislativ prin care urmează să se interzică carnea produsă în laborator și alte alimente sintetice, motivând prind dorința de a „proteja bucătăria italiană și sănătatea”, relatează BBC. Dacă propunerile din lege vor fi adoptate, atunci încălcarea interdicției va duce la plata unor amenzi de până la 60.000 de euro. Francesco Lollobrigida, care conduce ministerul agriculturii și suveranității alimentare de la Roma, a argumentat prin „importanța tradiției alimentare” a Italiei. Asociațiile de fermieri au lăudat decizia guvernului. Totuși, o astfel de lege vine ca o lovitură pentru organizațiile care promovează bunăstarea animalelor și care au subliniat că această carne produsă în laborator este o soluție pentru protejare mediului și pentru reducerea emisiilor de carbon. Recent, o petiție numită „mâncare naturală versus mâncare sintetică” a obținut 500.000 de semnături, inclusiv pe cea a prim-ministrei Giorgia Meloni. „Nu putem decât să sărbătorim împreună cu fermierii noștri o măsură care îi pune pe ei în avangardă, și nu doar în problema apărării excelenței, ci și în cea a apărării consumatorilor”, a declarat Meloni. Propunerea legislativă vine ca parte a unui pachet mai larg de măsuri în domeniul alimentației, precum un decret care interzice folosirea făinii de insecte la pizza sau la paste. Aceste ingrediente au devenit, recent principalul obiect al unor fake news-uri grosolane ale extremei drepte europene, care încearcă să convingă oamenii că „UE îi va obliga să mănânce insecte”, într-o încercare de a reduce încrederea în instituțiile europene. Lollobrigida, care face și el parte din formațiunea de extemă-dreapta a Giorgiei Meloni, a spus că „produsele de laborator nu garantează calitatea, bunăstarea și protejarea culturii și tradiției italiene”. Propunerile, aprobate de miniștrii cabinetului, marți, urmează să interzică alimentele sintetice produse din celule de de animale, fără sacrificarea acestora, și s-ar aplica inclusiv cărnii de pește de laborator, dar și laptelui sintetic. Până acum, UE nu a autorizat vânzarea cărnii sintetice, însă atunci când o va face, produsele europene de acest fel vor intra în Italia fără ca aceasta să se poată opune, ca parte a libertății de mișcare de produselor și serviciilor. Organizația Internațională pentu Protejarea Animalelor asubliniat că această carne produsă în laborator, derivată din celule animale, este o „alternativă etică” care nu dăunează bunăstării animalelor, sustenabilității de mediu sau siguranței alimentelor.