Judecătoria Rădăuți l-a condamnat pe Cornel Velescu, doctor inginer și șef de lucrări în cadrul Politehnicii Timișoara, într-un dosar legat de comportamentul său în calitate de președinte al unui centru de examen de Bacalaureat, la Rădăuți, la patru luni de închisoare cu suspendare, pentru purtare abuzivă și tulburarea liniștii publice. În civil, el va trebui să plătească 5.000 de lei daune morale elevei pe care a insultat-o la sesiunea bacalaureatului din iunie 2017, de la centrul de examen de la Colegiul Tehnic Rădăuți. Atunci, fata, care își pierduse buletinul după prima probă, a fost jignită de Velescu în fața elevilor și a celorlalți profesori: „Du-te la mă-ta după buletin, nesimţito, cu permisul de conducere te legitimezi acasă la mă-ta, proasto!”.
Sentința pronunțată pe 5 mai nu este definitivă, relatează Libertatea, și vine la cinci ani de la scandalul înregistrat la centrul de examen de bacalaureat de la Colegiul Tehnic Rădăuți, unde universitarul era președinte. Judecătorii au dispus amânarea aplicării pedepsei, stabilind profesorului universitar un termen de supraveghere de doi ani. În acest interval el va trebui să respecte o serie de obligații: programul de supraveghere stabilit de Serviciul de Probațiune, să anunțe schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile și să efectueze 30 de zile de muncă în folosul comunității. În plus, Cornel Velescu a fost obligat de instanțele civile să achite 5.000 de lei daune morale elevei, după ce aceasta l-a dat în judecată. Instanța penală nu a fost de acord cu acordarea de daune suplimentare, așa cum solicitase eleva.
Profesorul a negat ca ar fi insultat-o pe eleva care s-a prezentat la examen cu permisul de conducere, și nu cu buletinul, sau că ar fi țipat la ceilalți membri ai comisiei de examen. Judecătorii, conform Libertatea, au audiat martorii și au urmărit înregistrarea video din centrul de examen și au concluzionat că vinovăția profesorului universitar este dovedită dincolo de orice îndoială. „Din procesul-verbal de vizionare al înregistrărilor video, puse la dispoziție de către Judecătoria Rădăuți, rezultă faptul că aspectele declarate de martori și de către persoana vătămată se confirmă, respectiv atitudinea inculpatului fiind agresivă, acesta gesticula nervos”, se arată în hotărârea instanței.
Reamintim că la sesiunea bacalaureatului din iunie 2017, la centrul de examen de la Colegiul Tehnic Rădăuți, unde Cornel Velescu fusese desemnat președinte al centrului de examen, la proba obligatorie profilului o elevă a prezentat permisul de conducere, în loc de cartea de identitate, spunând că și-a pierdut buletinul după proba de limba română. Deși supraveghetorul i-a permis accesul în examen, Velescu a încercat să o scoată cu forța din sală, adresându-i injurii și expresii jignitoare, de față cu toți elevii din clasă și cu alți profesori, care au intervenit în favoarea fetei. Una dintre profesoarele supraveghetoare a adus de la dosar o copie după cartea de identitate, însă pe hol președintele centrului de examen i-a adresat elevei cuvinte jignitoare („du-te la mă-ta după buletin, nesimţito, cu permisul de conducere te legitimezi acasă la mă-ta, proasto”). Eleva a dat Bacalaureatul și a reușit să obțină nota 8,45, iar Ministerul Educației a dispus atunci eliberarea din funcția de președinte a lui Cornel Velescu.